Dezvoltarea timpurie a copilului este un concept integrativ, prin care îngrijirea copilului mic include sănătatea, educația, nutriția, protecția, parentalitatea.
Primele studii asupra copiilor mici au început încă înainte de al Doilea Război Mondial și, aici este de amintit Rene Spitz, care a studiat bebelușii spitalizați și despărțiți de mame. Arnold Gessel, studiază dezvoltarea copilului de la naștere și lansează primele teorii ale neuroștiințelor, la fel ca John Bowlby în studiile lui despre interacțiunile bebelușului cu mama/adultul care îl îngrijește și relația de atașament, dar și consecințele lipsei atașamentului sau a pierderii relației de atașament.
În aceeași perioadă de timp apar primele cărți adresate părinților de către specialiști, pediatrii, prin care sfătuiesc părinții cum să-și îngrijească bebelușii, precum celebra The common sense book of baby and child care (Cum ne îngrijim și educăm copiii) a lui Benjamin Spoch, iar Apar Francois Dolto deschide seria cărților despre dezvoltarea psihologică a copilului mic și sfaturi pentru educarea copiilor mici.
Tot în această perioadă încep și primele studii asupra dezvoltării creierului copilului și a teoriilor neuroștiințelor, în parte datorate dezvoltării tehnologiilor imagistice, care obiectivează ipoteze deja existente, cum ar fi structurarea psihologică în contextul formării structurilor neuronale. Structuri neuronale care sunt direct influențate de calitatea interacțiunii copilului cu mediul său și, mai ales, cu adultul cel mai apropiat.
Astfel principiile dezvoltării copilului sunt susținute de cercetările neuroștiințelor:
- Dezvoltarea se desfășoară în secvențe predictibile specifice fiecărui copil: fizic, senzorial, socio-emoțional, cognitiv. Cunoașterea secvențelor facilitează înțelegerea reala a evoluției copilului și duce la schițarea unor așteptări obiective.
- Dezvoltarea este integrală și unitară. Fiecare domeniu este dependent de celelalte pentru a se armoniza în totalitate (precum o simfonie cântată de fiecare instrument în acord cu toate celelalte).
- Dezvoltarea este reciprocă.
- Dezvoltarea se desfășoară în context social. Interacțiunile de calitate ale copilului cu adultul care îl îngrijește susțin formarea relației de atașament.
- Importanța esențială a relației de atașament. Acest principiu este evident mai ales în primii 3 ani de viață, considerați esențiali în devenirea fiecărei persoane.
Toate aceste lucrări au fost la baza unei noi înțelegeri a copilului mic de la naștere, și chiar din perioada prenatală sau a copilului nenăscut, și au dus la acceptarea sintagmei “Bebelușul este o persoană”. Studiile din ultimele decenii ale secolului trecut au descoperit că încă din ultimele săptămâni de viață intrauterină, copilul este deja programat cu instrumente de învățare, respectiv o anume formă de engramare.
La aceasta se adaugă “mecanismul atașamentului” care a clarificat, în parte, optimul pentru o dezvoltare adecvată a copilului de la naștere, subliniind importanța condițiilor și contextul în care această legătură dintre bebeluș și mamă se formează. Teoria atașamentului inițiată de John Bowlby și completată de Mary Ainsorth – Copilul este setat pentru a dezvolta relații sociale afectuoase strânse cu persoana de îngrijire (în genere mama) și de a se dezvolta într-un mediu social armonios și predictibil.
Atunci când copilul își anunță o nevoie prin plâns: foame, frig, disconfort sau teama este ca și cum ar spune “Când plâng am nevoie de tine, vino la mine! Exersăm acest lucru 24 de ore din 24.”
Bebelușii care au părinți sensibili la nevoile lor și cărora li se răspunde prompt și cu afecțiune, oferindu-li-se căldură și dragoste, vor dezvolta încredere pentru cei din jur și se vor simți în siguranță.
Acesta stare de siguranță și încredere este resursă esențială pentru explorările viitoare, dar și pentru sensul propriului “Eu” și încrederea în sine. Este așa numitul “inner working model” care susține eșafodajul sinaptogenezei neuronale.
Cercetările au arătat că acei copii, care au avut un atașament sigur până la vârsta de 12 luni, au demonstrat ulterior un avantaj cognitiv, social și emoțional, susținând-le curiozitatea satisfăcută prin comportamentele de explorare și experimentare, resursă esențială în cunoaștere și învățare.
Neglijarea copilului în primele 1000 de zile are consecințe grave în dezvoltarea sa, manifestate prin dezorganizări neuronale și stagnări în dezvoltare. Neșansa copiilor crescuți în mediu rezidențial de la naștere au confirmat ambele afirmații.
Studiile neuroștiintelor au arătat că în creierul acestor copii existau întreruperi în lanțurile neuronale, în absența susținerii emoționale (a persoanei de atașament), prin declansare de neurohormoni, care blocau intențiile de cunoaștere a copilului. Acești copii manifestau comportamente de repliere pe propriul corp, manifestate prin așa numita autostimulare, ca un răspuns adaptativ la lipsa sentimentului că aparține unei persoane și că acea persoană, la rândul ei, îi aparține (inexistența relației de atașament).
Toate datele științifice au condus la creșterea interesului pentru copilul mic și pentru copilăria timpurie și a determinat schimbările de atitudine față copil, a profesioniștilor, dar și a părinților. Astfel apare o noua specialitate – neonatologia- și integrarea neonatologului în echipa medicală a maternităților.
Specialiștii în dezvoltarea copilului acordă un interes maxim pentru susținerea unei relații de atașament între copil și adultul de referință, acesta relație fiind garanția unei evoluții armonioase.
Studiile despre nutriția nou-născutului și a bebelușului specifică rolul esențial al alăptării, nu numai din punct de vedere nutrițional ci și ca o consolidare a atașamentului mama – copil.
Creșele – servicii de îngrijire a bebelușilor – includ programe educaționale, pe lângă cele strict de îngrijire și reprezintă un serviciu necesar de susținere a familiei și de a da șanse egale femeilor în dezvoltarea lor profesională și socială.
Conceptul de “Dezvoltare timpurie a copilului” are, în lucrările de specialitate ca și în grupurile de specialiști, diferite denumiri cum ar fi: Educația Timpurie a Copilului (Early Childhood Education and Care – ECEC) sau Dezvoltarea Timpurie (Early Childhood Development –ECD) .
Dezvoltarea timpurie a copilului este un concept integrativ, cu o cuprindere holistica, prin care îngrijirea copilului mic include: sanatatea, educația, nutriția, protecția, parentalitatea.
În acest context, a fost elaborat de către Comitetul ONU, Convenția Drepturilor Copilului – Recomandarea Nr.7 /2006. Potrivit acesteia, copiii mici se bucură de toate drepturile apărate de Convenţie, iar copilăria timpurie cuprinde prima copilărie, care este o perioadă foarte importantă. Definiţia de lucru a Comitetului în ceea ce priveşte „copilăria timpurie” cuprinde toţi copiii mici: de la naştere la 3 ani; în perioada preşcolară, dar și tranziţia către perioada școlară.
Definiția ONU pentru Copilăria Timpurie
Definiţiile copilăriei timpurii variază în diversele ţări şi regiuni, în conformitate cu tradiţiile locale şi organizarea sistemelor de şcolarizare elementară.
În unele ţări, tranziţia de la perioada preşcolară la perioada şcolară se petrece curând după împlinirea vârstei de patru ani. În alte ţări, această trecere are loc în jurul vârstei de şapte ani.
În anul 2006, prin Recomandarea Nr. 7, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a propus ca definiţia de lucru corespunzătoare copilăriei timpurii să fie perioada între 0 şi 8 ani, argumentând astfel drepturile în copilaria timpurie și incluzând toți copiii mici: de la naştere şi în prima copilărie, în timpul perioadei preşcolare şi în timpul tranziţiei către perioada şcolară.
Ca urmare, statele semnatare ale Convenției ONU a Drepturilor Copilului trebuie să-şi revizuiască obligaţiile faţă de copiii mici în contextul acestei definiţii.
Această Recomandare complementară “Convenției ONU a Drepturilor Copilului” (CDC) se constitue ca un act de valorizare a micii copilării ca urmare a descoperirilor științifice.
Recomandarea întărește abordarea integrată a copilului mic precizând drepturile acestuia la dezvoltare, privit ca un tot unitar.
Obiectivele recomandării generale sunt următoarele:
- Îmbunătăţirea înţelegerii drepturilor omului în cazul tuturor copiilor mici şi atenţionarea statelor părţi ale Convenţiei în ce priveşte obligaţiile acestora în cazul copiilor mici;
- Oferirea de recomandări în legătură cu caracteristicile specifice ale copilăriei timpurii care au un impact asupra realizării drepturi;
- Încurajarea recunoaşterii copiilor mici ca actori sociali de la începutul vieţii, cu interese, capacităţi şi vulnerabilităţi specifice, precum şi a cerinţelor pentru protejarea, ghidarea şi asistenţa în exercitarea drepturilor copiilor;
- Atragerea atenţiei asupra deosebirilor existente în copilăria timpurie de care trebuie să se ţină cont când se implementează Convenţia, inclusiv deosebirile în ce priveşte condiţiile de viaţă ale copiilor, calitatea experienţelor lor şi influenţele care le modelează dezvoltarea;
- Indicarea diferenţelor în aşteptările culturale şi în comportamentul faţă de copii, inclusiv obiceiurile şi practicile locale care ar trebui respectate, cu excepţia cazului în care contravin drepturilor copilului;
- Sublinierea vulnerabilităţii copiilor mici în faţa sărăciei, a discriminării, a destrămării familiale şi a altor probleme multiple care le încalcă drepturile şi le subminează bunăstarea;
- Contribuirea la realizarea drepturilor tuturor copiilor mici, prin formularea şi promovarea de politici, legi, programe şi practici cuprinzătoare, dar şi a unei instruiri profesionale şi cercetări focalizate în mod specific pe drepturile copiilor în copilăria timpurie.