Educație Timpurie înseamnă primul cuvânt pe care îl spui noului născut, înseamnă fiecare zâmbet și mângâiere a bebelușului, însemnă fiecare “conversație” pe care o porți cu cel care d-abia gângurește și fiecare moment de interacțiune și joacă. Educația Timpurie înseamnă să răspunzi întrebărilor din privirea copilului, să îl lași să exploreze, să îl ajuți să descopere și să extindă universul în care trăiește, să nu refuzi nicio invitație la joacă și să ai în permanență în minte că pentru copil fiecare gest, al lui sau al tău, e o experiență de învățare care deschide viitorului adult o cale sau alta.
Educația Timpurie este șansa fiecărui copil pentru un start bun în viață!
Educația Timpurie a apărut ca domeniu de studiu în timpul Iluminismului, în țările europene cu rate ridicate de alfabetizare. Domeniul a continuat să capete amploare până în secolul al XIX-lea, când educația primară a devenit normă în lumea occidentală.
Până în ultimele două decenii ale secolului trecut, conceptul de Educație Timpurie se referea la educația de dinainte de școlarizarea copiilor, desfășurată în intervalul de la 3 la 6/7 ani. Educația Timpurie era considerată o activitate sistematizată, efectuată în instituții specializate de tipul grădinițelor și era cunoscuta ca educație preșcolară.
Conferința Mondială de la Jomtien (Thailanda) din 1990 – “Educația pentru toți” a introdus conceptul de “lifelong learning” (educație pe tot parcursul vieții) și, odată cu el, ideea că educația începe de la naștere.
După ce studiile secolul XX i-au demonstrat importanța și beneficiile, în secolul XXI, Educația Timpurie a căpătat valențe predominante de politică publică, finanțarea educației preșcolare devenind o preocupare a țărilor care vor să se dezvolte. Prioritatea globală acordată educației preșcolare este subliniată prin obiectivele Obiectivului de dezvoltare durabilă 4 al Organizației Națiunilor Unite.
Cel mai adesea, Educația Timpurie se concentrează în învățarea prin joc, bazată pe teoria psihologului elvețian Jean Piaget care susține că jocul îndeplinește nevoile fizice, intelectuale, lingvistice, emoționale și sociale ale copiilor – atunci când sunt neîngrădite, curiozitatea și imaginația copiilor determină în mod natural învățarea, iar învățarea prin joc va permite unui copil să se dezvolte cognitiv.
Jocul este prima formă de colaborare între copii, iar copiii învață din interacțiunile cu ceilalți. Mai mult, copiii învață mai eficient și dobândesc mai multe cunoștințe prin activități precum jocul dramatic, artă și jocurile sociale.
Unii specialiști susțin că anumite oportunități de joacă pot stimula arii specifice în dezvoltare, dar majoritatea vor contribui dezvoltarea mai multor arii. În acest sens, este important ca profesioniștii Educației Timpurii să promoveze dezvoltarea copiilor prin joc, utilizând diferite tipuri de jocuri în fiecare zi.
Învățarea prin joc este considerată de mult timp drept cea mai flexibilă metodă de învățare pentru copii.
În ultimele decenii, studiile au arătat că educația timpurie este esențială în pregătirea copiilor pentru a intra și a avea succes în școală, diminuează riscul problemelor de sănătate mentală social-emoțională și sporește autonomia lor, mai târziu, în viață.
Cu alte cuvinte, copilul trebuie învățat să se bazeze pe logică și rațiune, să fie deschis interpretărilor și gândirii critice. Nu există un subiect care să fie considerat tabu, începând cu cele mai elementare cunoștințe despre lumea în care trăiesc și încheind cu domenii mai profunde, cum ar fi moralitatea, religia și știința.
Încă de la vârsta de 3 luni, stimulul vizual și timpul de răspuns pot fi un indicator al coeficientului intelectual verbal și al performanței la vârsta de 4 ani. Când părinții valorizează Educația Timpurie și importanța acesteia, copiii lor au, în general, o rată de participare mai mare, construiesc relații de încredere cu educatorii și relații sociale cu colegii.
Scurt istoric
Părintele grădiniței de copii este Friedrich Fröbel, un pedagog german, student al pedagogului elvețian Johann Heinrich Pestalozzi, care în 1837 a deschis la Blankenburg, în landul german Turingia, prima grădiniţă ( numită “grădină de copii”). Friedrich Froebel este cel care promovează jocul la copiii de la 3 la 9 ani, ca mijloc de dezvoltare a forțelor interne ale copilului, dar și ca modalitate de realizare a intuiției.
În România, grădinița de copii este promovată de către Spiru Haret, în anul 1909, prin Legea pentru școlile mici, când s-au înființează peste 168 de grădinițe.
Considerată un pionier în domeniul conceptului de grădiniță, Margaret McMillan (1860-1931) a suținut încă din 1904 , în volumele “Învățarea prin imaginație” și “Aspectele economice ale muncii și educației copiilor”, introducerea meselor gratuite pentru copii și cât mai multă mișcare ca modalitate de a menține sănătatea emoțională și fizică a celor mici.
Rudolf Steiner (1861-1925), a cărui filozofie stă la baza învățământului Waldorf, a considerat că timpul petrecut la joacă le permite copiilor să vorbească, să interacționeze social, să își folosească imaginația și să își exerseze inteligența.
Maria Montessori (1870-1952) considera că învățarea copiilor este senzorială și se produce prin mișcare și exersarea simțurilor.
Beneficiile pe care copiii mici le au în urma unui comportament activ se transpun în menținerea unei greutăți corecte, întărirea oaselor, un sistem cardiovascular sănătos, eliberarea stresului, somn mai bun și capacitate de socializare.
Mai târziu, în 1965, în Statele Unite a fost introdus programul Head Start care propunea ca pe timpul vacanței de vară, preșcolarii din familii cu venituri reduse să poată participa la programe de învățare care să îi ajute să facă tranziția în clasa I. Bazat tot pe învățarea prin joacă, Head Start încearcă să reducă decalajul de învățare dintre copiii din pături sociale diferite și să le ofere un start bun în viață și copiilor din familii defavorizate. La începutul anilor ’90, programul educațional Head Start a fost adaptat în Europa sub forma Alternativei Educaționale Step by Step.
Finlanda, țară în care învățământul de bază e gratuit din 1898 și obligatoriu din 1911, a introdus în 1990 accesul universal și gratuit la servicii de îngrijire și Educație Timpurie pentru copii cu vârste între 8 luni și 5 ani, iar în 1996 clasa pregătitoare pentru cei de 6 ani.